Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Turcia – Periplu turcesc din Istanbul până la Cappadocia

Istanbul – Bursa – Cumalikizik – Eskisehir – Kutahya – Afyonkarahisar – Sargalassos – Beysehir – Konya – Catalhoyuk – Meram – Aksaray – Hacibektas – Cappaddocia – Kayseri
EUR 1450 00 EUR
pret/persoana
Mistici sufiţi, tradiţii otomane, oraşe preistorice şi minuni naturale
Circuitul în care vă invităm nu este doar un prilej de a descoperi sau de a redescoperi una dintre cele mai populare destinaţii turistice, Turcia, ci prin felul în care a fost atent conceput, este de fapt o invitaţie la un periplu care vă va purta, istoric şi spiritual, din negura timpurilor până în zilele noastre. Pentru că parcurgându-l, veţi descoperi prima aşezare urbană a lumii, Catalhoyuk, care având o vechime de aproape 10.000 ani se bucură de o poziţie de prim rang în Patrimoniul Mondial al Umanităţii, veţi afla care a fost istoria nenumăratelor regate ce au dominat rând pe rând Podişul Anatoliei şi veţi înţelege misterele exploziei culturale greceşti şi romane atunci când veţi vizita oraşul antic Sargalassos. De asemenea, veţi fi uimiţi de realizările Imperiului Bizantin în Istanbul, fostul Constantinopol, veţi admira bogăţia arhitecturii selgiucide în moscheile şi în caravanseraiurile vechi de sute de ani pe care le veţi vizita, veţi descoperi locul de unde în urmă cu peste şapte secole a început istoria Imperiului Otoman, Bursa, ale cărui tradiţii sunt minunat conservate în Cumalikizilik, localitate vestită pentru arhitectura sa tradiţională, iar la final veţi înţelege ce se află în spatele dezvoltării economice fără precedent care a propulsat oraşele din Anatolia, numite pe drept cuvânt tigrii Turciei moderne. Veţi înţelege de asemenea care a fost drumul parcurs de către spiritualitatea locală, de la credinţa vechilor zei greci şi romani, trecând prin volutele intelectuale bizantine, bucurându-vă de bogăţia extazului mistic sufit şi înţelegând ulterior secularitatea unei ţări în care islamul moderat reuşeşte să găsească un echilibru între tradiţii şi modernitate unic în lume. Un periplu din care vă veţi întoarce mult mai bogaţi spiritual şi cu o dorinţă de a vă reîntoarce în această ţară care are atât de multe de oferit.

Va invitam Circuitul în care vă invităm nu este doar un prilej de a descoperi sau de a redescoperi una dintre cele mai populare destinaţii turistice, Turcia, ci prin felul în care a fost atent conceput, este de fapt o invitaţie la un periplu care vă va purta, istoric şi spiritual, din negura timpurilor până în zilele noastre. Pentru că parcurgându-l, veţi descoperi prima aşezare urbană a lumii, Catalhoyuk, care având o vechime de aproape 10.000 ani se bucură de o poziţie de prim rang în Patrimoniul Mondial al Umanităţii, veţi afla care a fost istoria nenumăratelor regate ce au dominat rând pe rând Podişul Anatoliei şi veţi înţelege misterele exploziei culturale greceşti şi romane atunci când veţi vizita oraşul antic Sargalassos. De asemenea, veţi fi uimiţi de realizările Imperiului Bizantin în Istanbul, fostul Constantinopol, veţi admira bogăţia arhitecturii selgiucide în moscheile şi în caravanseraiurile vechi de sute de ani pe care le veţi vizita, veţi descoperi locul de unde în urmă cu peste şapte secole a început istoria Imperiului Otoman, Bursa, ale cărui tradiţii sunt minunat conservate în Cumalikizilik, localitate vestită pentru arhitectura sa tradiţională, iar la final veţi înţelege ce se află în spatele dezvoltării economice fără precedent care a propulsat oraşele din Anatolia, numite pe drept cuvânt tigrii Turciei moderne. Veţi înţelege de asemenea care a fost drumul parcurs de către spiritualitatea locală, de la credinţa vechilor zei greci şi romani, trecând prin volutele intelectuale bizantine, bucurându-vă de bogăţia extazului mistic sufit şi înţelegând ulterior secularitatea unei ţări în care islamul moderat reuşeşte să găsească un echilibru între tradiţii şi modernitate unic în lume. Un periplu din care vă veţi întoarce mult mai bogaţi spiritual şi cu o dorinţă de a vă reîntoarce în această ţară care are atât de multe de oferit.

Info insotitor: român

Obiective natura: Muntelui Uludag, Muntele Ak Dag, Lacul Beysehir, oraşul subteran Kaymakli, Râul Kizilirmak

Obiective arta: Moscheea Hagia Sophia, Palatul Topkapi și Haremul, Moscheea Suleymaniye, Muzeul de Istorie Panorama 1453, Moscheea Ulu, Moscheea Yesil, Muzeul Mustafa Kemal, Muzeul Pipelor, Muzeul Ceramicii, Ulu Camii, situl arheologic Sargalassos, Agora inferioară cu băile romane, Templul dedicat lui Antoninus Pius, Agora superioară, Altarul eroilor, Teatrul roman, Moscheea Esefoglu, Muzeul Mevlana și mormântul lui Mevlana Rumi, sit neolitice Catalkoyuk, Marea Moschee Ulu Cami, Moscheea Kizil Minare Camii, Muzeul Aksaray, Complexul Haji Bektasi Veli, Muzeul Naţional Goreme

Obiective distractii: croazieră, Ceremonia sema, zbor cu balonul de aer cald

Info tarif:

1450 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 280 EURO



Nr minim de turisti: 19

Observatii tarif: (tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 19 turişti; pt. 15-18 turişti, tariful se va majora cu 100 euro/pers.)

Ghizi: ghid local vorbitor de limbă engleză conducător român de grup

Mese: 7 mic dejunuri 7 cine



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Istanbul
  • Masa:  Cina
  • Cazare:  Hotel Best Western Empire Premier 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion Autocar
  • Obiective:  Moscheea Hagia Sophia Palatul Topkapi și Haremul Moscheea Suleymaniye Muzeul de Istorie Panorama 1453
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 06:00 (în fața ghişeului de îmbarcare al companiei Tarom). Plecare spre Istanbul cu compania Tarom, zbor RO 261 (08:35 / 09:50). După formalitățile vamale, ne vom întâlni cu Ozan, ghidul nostru local, alături de care vom pleca spre Bursa, prima capitală a Imperiului Otoman, în prezent un centru la nivel provincial situat în regiunea Marmara, renumit ca regiune producătoare de fructe și pentru verdeața sa luxuriantă. Deoarece vom ajunge în jurul prânzului, ne vom opri pentru a descoperi felul de mâncare specific Bursei, respectiv kebab-ul, la renumitul restaurant Iskender Kebab. Vom continua apoi vizitarea oraşului cu Ulu Cami, cunoscută și sub numele de „Marea Moschee”, comandată de Yildirim Bayezid în urma victoriei de la Nicopole, ca simbol al recunoștinței. Inițial, Bayezid a plănuit să construiască 20 de masjid în oraș, dar mentorul său, Emir Sultan, l-a sfătuit să construiască doar una, într-o manieră grandioasă. Drept urmare, Marea Moschee a devenit cel mai mare exemplu de arhitectură cu mai multe cupole în stil ottoman, considerată unul dintre cele mai sfinte locuri din Islam, clasată pe locul cinci printre alte locuri sfinte, respectiv Mecca, Medina, Ierusalim și Damasc. Vom putea admira de asemenea Moscheea Yesil vestită pentru superbele decoraţii la care s-a folosit celebra faianţă de culoare verde şi albastră adusă din oraşul persan Tabriz. Ne vom opri apoi la un magazin cu specific, pentru a ne bucura de una dintre cele mai apreciate delicatese regionale din Turcia și anume, castanele confiate, cunoscute sub numele de „kestane șekeri”. Aceste dulciuri datează din anii 1300, când Bursa era capitala Imperiului Otoman. În prezent, castanele confiate din Bursa sunt celebre în întreaga țară și exportate în peste 70 de țări din întreaga lume. Vom încheia ziua cu o vizită la Kozahan, o clădire remarcabilă construită în anul 1491 de renumitul arhitect Abdul Ula Bin Pulat Sah, ce are o valoare istorică și culturală semnificativă ca exemplu reprezentativ al moștenirii otomane, unde în prezent funcționează o fabrică de mătăsuri. În trecut, Kozahan a fost o piață plină de viață pentru coconii de mătase, care au fost folosiți pentru a produce țesături de înaltă calitate, purtate de bogații vremii timp de secole. Cină şi cazare la Hotel Almira Thermal 5* (sau similar 5*).


Ziua 2. Istanbul – Bursa – Cumalikizik – Eskisehir
  • Masa:  Mic dejun, cina
  • Cazare:  Hotel Tasigo 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Bursa, al patrulea oraş ca mărime al Turciei, fosta capitală a Imperiului Otoman între anii 1335 şi 1363, în prezent unul dintre cele mai importante centre industriale ale tarii. Vom începe vizitarea oraşului cu unele dintre cele mai reprezentative ansambluri arhitectonice, moscheea Ulu, cea mai mare din oraş, construită din ordinul sultanului Baiazid în anul 1399 şi care deşi incorporează elemente de arhitectură selgiucida este reprezentativă pentru arhitectura otomană timpurie, şi respectiv moscheea Yesil vestită pentru superbele decoraţii la care s-a folosit celebra faianţă de culoare verde şi albastră adusă din oraşul persan Tabriz. Vizita va continua cu muzeul dedicat întemeietorului Turciei moderne, Mustafa Kemal Ataturc, care este adăpostit într-una dintre reşedinţele în care acesta a stat de mai multe ori atunci când a vizitat oraşul. De aici ne vom îndrepta spre Cumalikizik, un sat tipic otoman aşezat la poalele Muntelui Uludag, care înglobând peste 250 de case tradiţionale otomane şi reuşind să păstreze intactă atmosfera acelor timpuri îşi merită cu prisosinţă înscrierea în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. După-amiază ne vom îndrepta spre Eskisehir, oraș întemeiat de frigieni în urmă cu peste 3000 ani, și care actualmente este capitala provinciei cu acelaşi nume. Vom descoperi partea veche a oraşului unde vom putea vizita Muzeul Pipelor. Acestea sunt făcute din spumă de mare, păstrand o tradiţie care a făcut cunoscut oraşul din cele mai vechi timpuri. Cină şi cazare la Hotel Tasigo 5* (sau similar 5*).


Ziua 3. Eskisehir – Kutahya – Afyonkarahisar
  • Masa:  Mic dejun si cina
  • Cazare:  Hotel Ikbal Thermal 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Muzeul Ceramicii Ulu Camii
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Kutahya, cunoscut centru de producţie al obiectelor de ceramică, loc de unde provin multe dintre plăcile de faianţă care decorează moscheile construite în timpul Imperiului Otoman. Vom putea admira priceperea meşteşugarilor care au moştenit tradiţia persană a prelucrării şi decorării obiectelor de lut în Muzeul Ceramicii, după care vom vizita bazarul şi ne vom plimba prin cartierul delimitat de Germiyan Socak unde vom admira arhitectura tradiţională ce datează din perioada otomană. De aici ne vom îndrepta spre Afyonkarahisar, în traducere Cetatea Neagră a Opiului, care aşa cum îi spune şi numele, a fost şi este unul dintre centrele de producţie ale opiului, regiunea din jurul acestuia generând nu mai puţin de o treime din cantitatea utilizată în lume în scopuri medicale. De asemenea, din această zonă se extrage celebra marmură Docimian (albă cu vene de diferite culori) care a fost folosită în construcţia pavimentelor multor clădiri romane, printre care şi Panteonul din Roma, precum şi pentru sculptarea statuilor dacilor ce împodobesc Arcul lui Constantin. Vom descoperi oraşul dominat de castelul construit în sec. al XIV-lea care păstrează încă intactă atmosfera unor timpuri de mult apuse. Vom admira Ulu Camii (Marea Moschee), o moschee istorică și cea mai importantă dintre moscheile din oraș, un exemplu de arhitectură a moscheii din lemn anatolian din perioada selgiucidă. Cină şi cazare la Hotel Ikbal Thermal 5* (sau similar 5*).


Ziua 4. Afyonkarahisar – Sargalassos – Beysehir – Konya
  • Masa:  Mic dejun, cină
  • Cazare:  Hotel Anemon 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  situl arheologic Sargalassos Agora inferioară cu băile romane Templul dedicat lui Antoninus Pius, Agora superioară Altarul eroilor Teatrul roman Moscheea Esefoglu Lacul Beysehir
  • Optionale:  croazieră
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineaţa vom vizita situl arheologic Sargalassos care, situat într-un cadru natural încântător, pe pantele terasate ale muntelui Ak Dag, este unul dintre cele mai mari proiecte arheologice ale regiunii mediteraneene, fiind posibil ca după excavarea în totalitate a patrimoniului său încă ascuns, să rivalizeze cu celebrele Efes şi Pergamon. Înfiinţat în urmă cu peste 3200 ani, în urma procesului migrator iniţiat de către Popoarele Mării, acesta devine un centru urban major al regatului Pisidiei, dar mare parte din structurile actuale datează din perioada elenistică precum şi din cea romană. Vom descoperi rând pe rând Agora inferioară cu băile romane precum şi cu Templul dedicat lui Antoninus Pius, Agora superioară cu fântânile, cu locul unde aveau loc şedinţele consiliului roman, precum şi cu Altarul eroilor care în trecut găzduia statuia lui Alexandru cel Mare, după care vom admira Teatrul roman care, având o capacitate de 9000 locuri, este considerat unul dintre cele mai bine conservate din Turcia. După vizită ne vom continua traseul şi vom face o scurtă oprire în Beysehir pentru a admira Moscheea Esefoglu, care datând din anul 1296, impresionează cu cele 42 de coloane şi cu mozaicurile de culoare albastră, precum şi Lacul Beysehir, cel mai mare lac de apă dulce și al treilea cel mai mare din Turcia, unul dintre cele mai frumoase din țară, care se bucură de o faună sălbatică diversă, cu nenumarate insule, plaje cu nisip, peșteri carstice și multe golfuri care îndeamnă vara turiștii la înot. Opţional, veţi putea face o croazieră pentru a admira frumuseţea acestuia. Traseul zilei va continua spre Konya, care de-a lungul sec. XII - XIII a fost capitala turcilor selgiucizi, avansând repede la rangul de centru cultural. Cină şi cazare la Hotel Anemon 5* (sau similar 5*).


Ziua 5. Konya – Catalkoyuk – Meram – Konya
  • Masa:  Mic dejun, cina
  • Cazare:  Hotel Anemon 5* (sau similar 5*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Muzeul Mevlana și mormântul lui Mevlana Rumi Catalkoyuk Meram
  • Optionale:  Ceremonia sema
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața vom vizita Konya, important loc de pelerinaj religios, care are în centrul orașului o mulțime de muzee și monumente selgiucide. Principalul obiectiv turistic este Muzeul Mevlana, dar acest oraș central din Anatolia este de asemenea, plin de atracții arhitecturale, de moschei și vechi medrese (școli teologice) care prezintă arta sultanatului selgiucid. Vom vizita Muzeul Mevlana și mormântul lui Mevlana Rumi, care a scris faimoasa sa poezie aici în sec. al XIII-lea. Mevlana Celaleddin Rumi a fost unul dintre reprezentanţii cei mai proeminenți ai sufismului în Anatolia, denumit „prințul poeților sufi”. În întreaga lui creație el a proslăvit iubirea divină spunând că „Toate religiile vorbesc despre iubire, dar iubirea nu are nici o religie!”, referindu-se la iubirea pentru divin. El a abordat dansul ca pe un mijloc privilegiat de întâlnire cu Dumnezeu întemeind confreria „dervişii rotitori”, care au pus în centrul liturghiei lor dansul şi muzica. De aici ne vom îndrepta spre unul dintre cele mai importante situri neolitice ale lumii, Catalkoyuk care având o vechime de aproape 10.000 ani, uimeşte prin structura locuinţelor fără uşi şi ferestre, singurul acces fiind prin acoperiş, prin faptul că aparţine unei structuri sociale neolitice egalitare, precum şi prin modelul religios centrat pe cultul fertilităţii feminine, motiv pentru care a fost înscris în Patrimoniul Mondial UNESCO. După vizită vom face un popas în Meram, o atracţie turistică importantă din zonă, datorită cadrului natural deosebit dat de prezenţa râului cu acelaşi nume ce izvorăşte din lacul de acumulare Altinapa. După-amiază ne vom întoarce în Konya unde veţi putea asista opţional la Ceremonia sema a dervişilor rotitori. Cină şi cazare la Hotel Anemon 5* (sau similar 5*).


Ziua 6. Konya – Aksaray – Hacibektas – Cappadocia
  • Masa:  Mic dejun si cina
  • Cazare:  Hotel Altinoz 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Marea Moschee Ulu Cami Moscheea Kizil Minare Camii Muzeul Aksaray Complexul Haji Bektasi Veli
  • Descriere:  Mic dejun. În prima parte a zilei ne vom deplasa spre Aksaray, important punct comercial de pe celebrul Drum al Mătăsii care a traversat Anatolia timp de secole, drept pentru care orașul se mândrește cu istoria sa milenară. O parte interesantă a acesteia este legată și de momentul în care karamanizii i-au trădat pe otomani în timpul Cruciadei de la Nicopole, iar ca pedeapsă, toată populația din Aksaray a fost mutată în alte regiuni controlate de otomani, o mare parte în Istanbul, în ceea ce avea să devină cartierul Aksaray. În prezent, Aksaray este unul dintre tigrii Anatoliei, alături de Kayseri și Konya, un oraș prosper economic, unde vom face un scurt tur panoramic, prilej de a admira Marea Moschee Ulu Cami construită în perioada post-Seljuk Beylik și Moscheea Kizil Minare Camii. Vom vizita apoi Muzeul Aksaray fondat în anul 1969, cel mai mare muzeu din Anatolia Centrală, unde sunt expuse numeroase piese etnografice, fosile, opere de artă dar și mumii, după care vom vizita unul dintre impresionantele caravanseraiuri, un exemplu al arhitecturii anatoliene selgiucide, construit ca punct de oprire pe vechiul Drum al Mătăsii. Următorul obiectiv spre care ne vom îndrepta, este tot legat de spiritualitatea sufită şi se află în localitatea Hacibektas, fiind reprezentat de Complexul Haji Bektasi Veli, dedicat sfântului sufit cu acelaşi nume. Fondatorul ordinului Bektashi, răspândit nu numai în Anatolia ci şi în Balcani, a trăit în sec. al XIII-lea, şi este considerat de mulţi credincioşi ca având o importanță chiar mai mare decât a lui Rumi Mevlana sau chiar a lui Yunus Emre, datorită rolului jucat de acesta în răspândirea unui islam mult mai tolerant, care apoi va influenţa islamul de tip alevit, răspândit şi în momentul de față în mare parte a Turciei. După ce vom vizita cele trei curţi interioare care cuprind printre altele logia dervişilor şi mormântul lui Haji Bektasi Veli, ne vom îndrepta spre Cappadocia. Cină şi cazare la Hotel Altinoz 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Cappadocia
  • Masa:  Mic dejun si cina
  • Cazare:  Hotel Altinoz 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  oraşul subteran Kaymakli Avanos Goreme
  • Descriere:  Mic dejun. Zi dedicată vizitării Cappadociei, renumită pentru peisajul ei fantastic, misterios, ciudat chiar, săpat de natură în lava vulcanică a muntelui. Pentru creştini este regiunea unde au trăit câţiva dintre cei mai importanţi părinţi şi teologi ai Bisericii: Sf. Vasile cel Mare, Sf. Grigorie de Nyssa şi Sf. Grigorie de Nazians. Vom începe ziua cu o plimbare prin Valea Roşie şi vom vizita oraşul subteran Kaymakli, cel mai mare din Cappadocia, oraş săpat în stâncă, ce se întinde pe 8 nivele, dintre care doar 4 sunt accesibile şi deschise publicului şi care comunică într-un mod complicat, special conceput pentru a deruta posibilii adversari. Zona a fost locul de refugiu al primilor creştini, iar mai târziu, loc de refugiu din calea invaziilor arabe. Vom explora orăşelele Avanos de pe Râul Kizilirmak cunoscut pentru atelierele de olărit, Pasabağ cunoscut pentru formaţiunile de piatră sub forma unor hornuri. Vom vizita apoi Muzeul Naţional în aer liber din Goreme, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO, unul dintre cele mai cunoscute locuri turistice din Turcia, un complex monahal de peste 30 biserici săpate în piatră, cu capele acoperite de fresce. Cină şi cazare în Cappadocia la Hotel Altinoz 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Cappadocia – Kayseri – Istanbul – Bucureşti
  • Masa:  Mic dejun
  • Optionale:  zbor cu balonul de aer cald
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru vizite individuale și ultimele cumpărături. Opțional, dis-de-dimineață, zbor cu balonul de aer cald. Nu există nicio îndoială că cel mai bun mod de a încheia această excursie este să vă bucurați de un zbor cu balonul cu aer cald de 1 oră peste peisajul unic selenar din Cappadocia. Aventura va începe cu aprox. o oră și jumătate înainte de răsăritul soarelui, zborul va fi de aprox. 1 oră, în timp ce pilotul dumneavoastră ghidează balonul peste văile pitorești. Pe măsură ce răsare soarele și razele aurii ale soarelui luminează formațiunile de rocă unice, veți fi uimiți de mirajul acestor locuri unice. Vom face mai apoi un scurt tur al orasului Kayseri, unul dintre cele mai vechi din Anatolia, capitala provinciei greco-romane din anul 380 î.Hr., devenită Cezaree a Cappadociei, după ce Împăratul roman Tiberiu a cucerit-o, prilej pentru a admira cateva dintre monumentele sale istorice ce datează din perioada selgiucidă. Transfer la aeroportul din Kayseri pentru plecarea spre Istanbul cu compania Turkish Airlines, zbor TK 2013 (15:05 / 16:40), de unde se va pleca spre Bucureşti cu zborul TK 1045 (19:00 / 20:20).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Istanbul şi Kayseri – Istanbul – Bucureşti cu compania Turkish Airlines
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile intercontinentale (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 4 nopţi de cazare în hotel de 5* și 3 nopţi cazare în hoteluri de 4*
  • mesele menționate în program: 7 mic dejunuri și 7 cine
  • taxele de intrare la monumentele şi obiectivele turistice din program
  • transferurile, tururile şi excursiile menţionate în program
  • ghid local vorbitor de limbă engleză
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • bacşişuri: 40 euro/pers., pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local • zbor cu balonul de aer cald în Cappadocia: aprox. 250 euro/pers. (se rezervă la agenție și se achită la fața locului) IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte: paşaportul valabil minim 6 luni

Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare