Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Rusalii în 5 Capitale Baltice

Varșovia – Zelazowa Wola – Olsztyn – Gizycko – Kaunas – Vilnius – Trakai – Rundale – Jelgava – Riga – Sigulda – Parnu – Tallinn – Helsinki
EUR 1540 00 EUR
pret/persoana
Cinci capitale într-un singur tur. Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin cele 5 Capitale Baltice
Vă invităm să descoperiţi capitalele Țărilor Baltice care încă mai păstrează amintiri ale breslelor medievale care au luptat împotriva Cavalerilor Teutoni. Vom vizita cele cinci capitale remarcabile: Varșovia, Vilnius, Riga, Helsinki și Tallinn, fiecare dintre ele încărcate de istorie și cu legendele proprii. Varșovia, capitala Poloniei, orașul lui Chopin, oraș cu un amestec bogat de istorie, artă, arhitectură și cultură, unde vom explora castelele medievale bine conservate, situate într-un pitoresc decor natural, vom vizita palate remarcabile care reprezintă monumente pentru apariția absolutismului și nu în ultimul rând, vom ajunge în extraordinara zonă a lacurilor mazuriene, Vilnius, capitala Lituaniei, cu arhitectura orașului vechi înscrisă în Patrimoniul Mondial UNESCO, Riga, capitala Letoniei, cel mai mare şi mai cosmopolit oraş baltic, care se remarcă prin arhitectura sa în stil Art Nouveau-Jugendstil, Helsinki, capitala Finlandei, declarat cel mai curat oraș din punct de vedere ecologic, construit din circa 300 de insule unite între ele cu poduri și Tallinn, capitala Estoniei, în care aura secolelor al XIV-lea şi al XV-lea a rămas intactă, un labirint de ziduri medievale cu străduţe pietruite şi case ale negustorilor în culori pastelate.

Circuit de grup cu însoţitor al Agentiei noastre prin cele 5 Capitale Baltice

Va invitam Vă invităm să descoperiţi mai multe detalii despre circuitul: 5 Capitale Baltice

Info insotitor: român şi ghizi locali

Obiective natura: Regiunea lacurilor mazuriene, Parcul Esplanada, Parcul Kadriorg

Obiective arta: Catedrala Sf. Ioan, Muzeul Frederic Chopin, Castelul Regal, Strada Krakowski Przedmiescie, Palatul Namiestnikowski, Biserica Sf. Iosif, Palatul Czapski, Biserica Sfintei Cruci, Palatul Krasinski, Casa lui Frederic Chopin din Zelazowa Wola, Centrul istoric din Olsztyn, Fortăreaţa Boyen, Turnul Panoramic, Podul mobil, Biserica Sf. Gheorghe, Piaţa Primăriei, Catedrala Sf. Petru şi Pavel, Castelul Kaunas, Biserica gotică Sfânta Ana, Catedrala gotică Vilnius, Biserica Sfinţii Petru şi Pavel, Turnul Televiziunii, Universitatea din Vilnius, Castelul Trakai, Palatul Rundale, Turnul Bisericii Sfintei Treimi din Jelgava, Catedrala Sf. Petru, Catedrala Dome, Poarta Suedeză, Biserica Sf. Jacob, Monumentul Libertăţii, Parlamentul, Teatrul Naţional, Opera, Universitatea, Castelul Turaida, Biserica Sf. Ecaterina, Biserica Sf. Elisabeta, Piaţa Senatului, Catedrala Luterană, Universitatea, Casa Sederholm, Pitoreasca piaţă de mărfuri, Primăria, Parlamentul, Biserica Ortodoxă Uspenski, Muzeul de Artă Contemporană, Clădirea sălii de concerte Finlandia Hall, Opera, Stadionul olimpic renumit pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din anul 1952, Monumentul lui Sibelius, Biserica Temppeliaukio, Palatul Baroc Kadriorg, Palatul Prezidenţial, Raekoja Plats, Clădirea Primăriei, Castelul Toompea, Turnul Pikk Hermann, Biserica Sf. Nicolas

Info tarif:

1540 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 290 EURO


tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup minim de 25 turişti; pt. 20-24 turişti, tariful se va majora cu 110 euro/pers.

Nr minim de turisti: 25

Ghizi: Insotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 8



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti – Varșovia
  • Cazare:  Hotel Ibis Warszawa Stare Miasto 3* (sau similar 3*)
  • Transport:  Avion, autocar
  • Obiective:  Catedrala Sf. Ioan Muzeul Frederic Chopin Castelul Regal Strada Krakowski Przedmiescie Palatul Namiestnikowski Biserica Sf. Iosif Palatul Czapski Biserica Sfintei Cruci Palatul Krasinski
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 11:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Lot Polish Airlines). Plecare cu compania Lot Polish Airlines, zbor LO 642 (14:35 / 15:25) spre Varșovia, care este de peste 400 de ani capitala Poloniei, cel mai mare centru economic, politic și cultural din țară, dar și o metropolă ce se regăsește atât în îndelungata sa istorie cât și în perioada modernă reprezentată de centrul orașului. Simbolul său este o sirenă mitică, ce apare pe sigiliul oficial al Varșoviei. Vom face un tur panoramic şi pietonal, prilej cu care vom vedea principala atracţie a Varşoviei, oraşul vechi, „un excepţional exemplu de reconstrucţie completă a unui oraş ce a fost total şi deliberat distrus” în cel de-al Doilea Război Mondial, motiv pentru care a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO în anul 1980. Pe de altă parte, pentru că celebrul compozitor Frederic Chopin și-a petrecut primii 20 de ani din viață aici, studiind muzica, învățând și parcurgând deseori la pas mare parte din oraș, vom vedea că peste tot în Varșovia se pot întâlni plăcuțe comemorative sau spații dedicate marelui artist, știut fiind faptul că aici se găsește cea mai mare colecție de obiecte legate de viața sa. Turul panoramic cu ghid local va include Catedrala Sf. Ioan, Muzeul Frederic Chopin care se află în Palatul Ostrogski, Castelul Regal, cunoscut şi sub numele de Palatul Regal, una dintre cele mai importante construcţii gotice ale oraşului, ce datează din sec. al XIII-lea, fostă reşedinţă a mai multor regi ai Poloniei. Vom străbate strada Krakowski Przedmiescie, una dintre cele mai cunoscute străzi ale Varşoviei, unde se află mai multe locuri în care Chopin a ţinut numeroase concerte, precum Palatul Namiestnikowski, Biserica Sf. Iosif, construită în stil baroc cu decoraţiuni în stil rococo, în care Chopin obişnuia să cânte la orgă, Palatul Czapski unde Chopin a deţinut un apartament cunoscut sub numele de Salonul Chopin, Biserica Sfintei Cruci în care se află inima compozitorului şi Palatul Krasinski. Transfer la hotel pentru cazare la Hotel Ibis Warszawa Stare Miasto 3* (sau similar 3*).


Ziua 2. Varșovia – Zelazowa Wola – Olsztyn
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Warminski Hotel & Conference Olsztyn 3* (sau similar 3*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Casa lui Frederic Chopin din Zelazowa Wola Centrul istoric din Olsztyn
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Zelazowa Wola, o mică localitate situată la aprox. 60 km distanţă faţă de capitală, unde se poate vizita casa unde, în anul 1810, s-a născut şi a locuit până la vârsta de şase luni cel care va deveni marele compozitor romantic, Frederic Chopin. În continuarea zilei ne vom deplasa spre spre capitala voievodatului Warmia-Mazuria, Olsztyn, oraş în care Nicolaus Copernic a locuit, în care Napoleon Bonaparte a înnoptat, în timp ce se pregătea pentru următoarea luptă, oraș care a fost vizitat şi de către Papa Ioan Paul al II-lea, oraş cu aproape 700 de ani de istorie interesantă și plină de culoare. După ce vom vizita centrul istoric ne vom caza la Warminski Hotel & Conference Olsztyn 3* (sau similar 3*).


Ziua 3. Olsztyn – Gizycko – Kaunas – Trakai – Vilnius
  • Cazare:  Hotel Panorama 3* (sau similar 3*).
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Regiunea lacurilor mazuriene Fortăreaţa Boyen Turnul Panoramic Podul mobil Biserica Sf. Gheorghe Piaţa Primăriei Catedrala Sf. Petru şi Pavel Castelul Kaunas Castelul Trakai
  • Descriere:  Mic dejun. Ne vom îndrepta apoi spre regiunea lacurilor mazuriene, o zonă de o frumuseţe deosebită care cuprinde aproape 3000 de lacuri. Ne vom opri la Gizycko, destinaţie turistică renumită, situată pe malul lacului Niegocin, unde vom admira Fortăreaţa Boyen, Turnul Panoramic şi podul mobil, după care ne vom deplasa spre Kaunas, al doilea oraş ca mărime din Lituania, după capitala Vilnius unde vom face un tur panoramic şi pietonal care va include centrul vechi, Biserica Sf. Gheorghe, Piaţa Primăriei, Catedrala Sf. Petru şi Pavel, Castelul Kaunas (exterior), construit la începutul sec. al XIV-lea în stil gotic. Plecare spre Trakai, supranumit „orașul lacului”, situat la aprox. 28 km sud-vest de Vilnius, fosta capitală a Marelui Ducat al Lituaniei, unde vom vizita castelul cu același nume (intrarea nu este inclusă). Castelul din Trakai este singurul din Europa de Est care este construit pe o insulă. Lucrările de construcţie au început în sec. al XIV-lea, sub domnia lui Kestutis şi au fost completate în anul 1409, în timpul domniei lui Vytautas cel Mare. Dacă credeți în legende atunci nu puteți rata să ajungeți aici și să aflați că acest castel a fost construit dintr-un moft al soției lui Duke Kestutis care voia să locuiască în apropierea apei. Pentru a-i face pe plac, ducele a ordonat, la mijlocul sec. al XIV-lea, să construiască această clădire gotică pe o peninsulă înconjurată de lacuri, conectate printr-un canal de 12 km. Camere, galerii, vitralii, fresce, pasaje secrete și un pod de lemn de 300 m lungime, definesc castelul. În sec. al XVI-lea, construcția a devenit o închisoare pentru nobili, iar în anul 1962 cand a fost restaurat, a devenit parte a Muzeului de Istorie din Trakai. În continuarea zilei ne vom deplasa spre Vilnius, capitala Lituaniei situată pe malurile râurilor Neris şi Vilnia, nu departe de graniţa cu Belarus, al doilea cel mai mare oraş din Ţările Baltice, după Riga. Cazare la Hotel Panorama 3* (sau similar 3*).


Ziua 4. Vilnius
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Panorama 3* (sau similar 3*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Biserica gotică Sfânta Ana Catedrala gotică Vilnius Biserica Sfinţii Petru şi Pavel Turnul Televiziunii Universitatea din Vilnius
  • Descriere:  Mic dejun. Însoţiţi de ghidul local vom face un tur al oraşului Vilnius, atestat încă din anul 1323, unul dintre cele mai mari şi mai frumoase vechi centre medievale din Europa, inclus de UNESCO în anul 1994 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial, ca recunoaştere a originalităţii şi valorii sale universale. Turul panoramic va include Biserica gotică Sfânta Ana, Catedrala gotică Vilnius construită în anul 1387, Biserica Sfinţii Petru şi Pavel, decorată de maeştrii italieni Giovanni Pietro Perti şi Giovanni Maria Galli, Turnul Televiziunii, simbol al luptei pentru independenţă şi democraţie, unde au avut loc luptele sângeroase de la începutul anilor ’90, Universitatea din Vilnius, fondată în anul 1579, complex în stil renascentist, cu numeroase curţi interioare care aproape formează un oraş în interiorul altui oraş. Cazare la Hotel Panorama 3* (sau similar 3*).


Ziua 5. Vilnius – Rundale – Jelgava – Riga
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Bellevue Park Hotel Riga 4* (sau similar 4*).
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Palatul Rundale Turnul Bisericii Sfintei Treimi din Jelgava
  • Descriere:  Mic dejun. În această dimineață ne vom deplasa spre Rundale, al cărui nume provine de la cuvântul german Ruhenthal, sau în traducere Valea Păcii. Vom putea vizita Palatul Rundale (intrarea nu este inclusă), bijuteria autentică a Letoniei, palat construit între anii 1736 - 1768 de o echipă condusă de arhitectul italian Bartolomeu Francesco Rastrelli, cel care a proiectat şi Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg. Palatul are cea mai mare grădină în stil francez din Ţările Baltice care se întinde pe aprox. 10 ha, iar la subsol găzduieşte muzeul, care funcţionează ca centru de cercetare a istoriei Letoniei. În continuare zilei ne vom deplasa spre Jelgava, oraş situat în regiunea cultural istorică a Curlandei, unul dintre cele mai vechi orașe din Letonia, fondat în anul 1266. Vom face o scurtă oprire pentru a vizita Turnul Bisericii Sfintei Treimi care are trei expoziții istorice cu elemente interactive, după care ne vom îndrepta spre Riga, capitala Letoniei, unde ne vom caza la Bellevue Park Hotel Riga 4* (sau similar 4*).


Ziua 6. Riga
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Bellevue Park Hotel Riga 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Catedrala Sf. Petru Catedrala Dome Poarta Suedeză Biserica Sf. Jacob Monumentul Libertăţii Parlamentul Teatrul Naţional Opera Universitatea
  • Descriere:  Mic dejun. Zi dedicată explorării oraşului Riga, Capitala Culturală Europeană a anului 2014, situat pe malul Mării Baltice la gura de vărsare a râului Daugava, „râul destinului”, oraş căruia i se spune „Parisul Nordului” şi nu doar datorită Turnului de Televiziune ce aduce cu Turnul Eiffel ci şi datorită frumuseţii arhitecturale a clădirilor sale, un mix de stiluri: medieval, classic şi Art Nouveau. Însoţiţi de ghidul local vom face un tur al oraşului medieval, prilej cu care vom afla de ce Riga este considerată emblematică pentru stilul arhitectural Art Nouveau. Turul panoramic va include Catedrala Sf. Petru, Catedrala Dome, care deţine una dintre cele mai mari orgi din lume, Poarta Suedeză, Biserica Sf. Jacob, Monumentul Libertăţii, Parlamentul, Teatrul Naţional, Opera şi Universitatea. După-amiază, timp liber pentru vizite individuale. Cazare la Bellevue Park Hotel Riga 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Riga – Sigulda – Parnu – Tallinn
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Hestia Europa 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Castelul Turaida Biserica Sf. Ecaterina Biserica Sf. Elisabeta
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre Sigulda, un orăşel pitoresc situat la numai 50 km distanţă faţă de Riga, locul în care letonii din Riga îşi puteau descoperi rădăcinile rurale. Adesea numit şi „Elveţia letonă”, Sigulda este situată în valea râului Gauja, în cadrul parcului naţional cu acelaşi nume, emanând aerul autentic al Evului Mediu, cu castele şi legende romantice. Vom vizita Castelul Turaida, care în traducere înseamnă „Grădina lui Dumnezeu” şi ne vom putea bucura de priveliştile minunate ale împrejurimilor. Itinerariul zilei ne va conduce apoi spre Parnu, o superbă staţiune pe malul mării care datează de la începutul sec. al XIX-lea, considerată „capitala de vară” a Estoniei, celebră pentru spa-urile sale. Vom fi încântaţi de oraşul vechi cu străduţele sale întortocheate, cu clădiri vechi, cafenele şi biserici din sec. al XVIII-lea, precum Sf. Ecaterina, un conglomerat ortodox sau Sf. Elisabeta, o biserică austeră luterană. Plecare spre Tallinn, capitala Estoniei unde ne vom caza la Hotel Hestia Europa 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Tallinn – Helsinki – Tallinn
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Hestia Europa 4* (sau similar 4*).
  • Transport:  Autocar, ferry-boat
  • Obiective:  Piaţa Senatului Catedrala Luterană Universitatea Casa Sederholm Pitoreasca piaţă de mărfuri Primăria Parlamentul Parcul Esplanada Biserica Ortodoxă Uspenski Muzeul de Artă Contemporană Clădirea sălii de concerte Finlandia Hall Opera Stadionul olimpic renumit pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din anul 1952 Monumentul lui Sibelius Biserica Temppeliaukio
  • Descriere:  Mic dejun. În prima parte a zilei vom traversa cu ferry-boat-ul Golful Finic spre Helsinki, capitala Finlandei, oraş fondat în anul 1550 de Gustavus Vasa, regele Suediei, cu care Finlanda a convieţuit multe secole, trecând apoi sub dominaţie rusească, până să-şi dobândească independenţa în anul 1917. După sosirea în Helsinki vom face alături de ghidul local un tur panoramic de oraş, care va include centrul istoric, Piaţa Senatului cu Catedrala Luterană, simbol al orașului, Universitatea, Casa Sederholm, pitoreasca piaţă de mărfuri, Primăria, Parlamentul, Parcul Esplanada, Biserica Ortodoxă Uspenski, Muzeul de Artă Contemporană, clădirea sălii de concerte Finlandia Hall, Opera, stadionul olimpic renumit pentru organizarea Jocurilor Olimpice de vară din anul 1952, Monumentul lui Sibelius şi Biserica Temppeliaukio, construită în stâncă. După-amiază întoarcere cu ferry-boat-ul la Tallinn pentru cazare la Hotel Hestia Europa 4* (sau similar 4*).


Ziua 9. Tallinn – Varșovia – București
  • Masa:  Mic dejun
  • Transport:  Autocar, avion
  • Obiective:  Parcul Kadriorg Palatul Baroc Kadriorg Palatul Prezidenţial Raekoja Plats Clădirea Primăriei Castelul Toompea Turnul Pikk Hermann Biserica Sf. Nicolas
  • Descriere:  Mic dejun. În prima parte a zilei vom vizita alături de ghidul local orașul Tallinn, denumit „perla medievală a ţărilor baltice”, un oraş plin de viaţă, cu străduţe înguste, înţesate cu magazine, terase, baruri şi restaurante, ce se remarcă prin clădirile minunate ale foştilor negustori, care exemplifică cel mai bine stilul arhitectural gotic şi care păstrează încă aerul vechi, medieval, unele datând din sec. al XIII-lea. Oraşul în ansamblu având o unitate arhitecturală rar întâlnită, a fost inclus din anul 1997 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Însoţiţi de ghidul local vom face un tur panoramic al orașului care va include Parcul Kadriorg, un nume sinonim cu belşugul, natura şi liniştea. Bijuteria parcului este însă Palatul Baroc Kadriorg, monument al extravaganței imperiale, construit de Petru cel Mare în anul 1719 pentru soţia sa, Catherine I. Clădirea, o capodoperă a arhitecturii baroce, găzduieşte un Muzeu de Artă. Tot aici se află Palatul Prezidenţial şi o casă în care a locuit Petru în perioada în care palatul era în construcţie. Vom continua cu un tur pietonal în partea veche a oraşului Raekoja Plats, piaţa centrală, care găzduieşte Clădirea Primăriei din sec. al XIV-lea şi care oferă numeroase alte atracţii turistice. Tot în oraşul vechi se află şi cea mai veche biserică estoniană, care datează din anul 1219. De altfel, oraşul este plin de biserici ortodoxe şi luterane, o parte dintre ele fiind transformate în muzeu. Vom putea admira Castelul Toompea, ce datează din anul 1773 (intrarea nu este inclusă), Turnul Pikk Hermann - simbolul puterii politice estoniene şi Biserica Sf. Nicolas, care adăposteşte şi un muzeu de artă medievală. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Varșovia cu compania Lot Polish Airlines, zbor LO 788 (18:30 / 19:10), de unde vom pleca spre București cu zborul LO 643 (23:00 / 01:45).


Ziua 10. București
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Sosire la București la ora 01:45.

vezi mai multe

  • transport continental cu avionul pe rutele: Bucureşti – Varșovia și Tallinn – Varșovia – Bucureşti cu compania Lot Polish Airlines
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 8 nopţi cazare cu mic dejun în hoteluri de 4* şi 3*
  • taxe parcare, taxe de autostradă etc.
  • transferurile, tururile, excursiile menţionate în program
  • traversările cu ferry-boat-ul
  • tur de oraş cu ghid local în Varșovia
  • tur de oraş cu ghid local în Vilnius
  • tur de oraş cu ghid local în Riga
  • tur de oraş cu ghid local în Helsinki
  • tur de oraş cu ghid local în Tallinn
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
  • taxele de oraş (unde se percep) se achită la recepţia hotelurilor
  • taxele de intrare la obiectivele din program
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi
  • bacşişuri pentru şoferi şi ghizi locali, mai puţin pentru bagajişti: 45 euro/pers.; bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • excursiile opţionale care se pot realiza cu un număr minim de participanţi, anunţat de partenerul local, tarifele acestora fiind informative; în funcţie de timpul disponibil, la faţa locului, se mai pot organiza şi alte excursii opţionale propuse de partenerul local IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurări MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Asigurările MEDICALE și STORNO de călătorie se pot încheia la orice companie de asigurări care asigură acest serviciu; suma platită pentru asigurare nu este returnabilă. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaportul sau cartea de identitate în curs de valabilitate


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare